Albastru nemarginit aproape transparent, de Ryu Murakami

Editura Polirom, 2005, limba: romana, traducere (din japoneza?) de Florin Oprina

Am citit ieri si astazi pentru prima data Ryu Murakami. O mare dilema inainte sa ma apuc sa scriu acest post pe care de altfel nici nu stiu daca il voi termina sau daca il termin daca il voi publica. Fiindca dupa Luka and the Fire of Life cartea asta a fost ca un dus rece dupa care iesi mai urat mirositor decat ai intrat. Acum incerc sa imi dau seama daca asta este in mod necesar un lucru rau sau daca dimpotriva, e nevoie in viata si de dusuri reci care te fac sa mirosi urat. Cu alte cuvinte, nu stiu daca mi-a placut Ryu Murakami suficient incat sa scriu despre el, dar nici daca mi-a displacut suficient incat sa nu scriu. De fapt si aici devin inteleapta, nu se pune problema ca nu mi-ar fi placut scriitura, ci pur si simplu ca exista atatea pasaje care sunt  nedeghizat scarboase incat nici cel mai rodat cititor nu cred ca isi poate stapani o grimasa constanta. Si nu cred ca ar trebui sa ma prefac ca nu e asa ca sa fiu mai interesanta. Este foarte greu, cand citesti fara o intentie clara, sa faci diferenta intre placerea intelectuala /izata a lecturii unui text bine scris care transmite un mesaj interesant despre societate, scopul ei si  alte asemenea profunzimi si neplacerea clara, nefiltrata si foarte fizica, pe care ti-o provoaca un pasaj care te face sa vomiti. Sau poate doar mie mi-e greu. Tocmai insa imi trece prin minte o teorie, cum ca asta e la originea tuturor confuziilor atat de dese care au ca trist rezultat stigma sau dimpotriva inalta stima fata de romane greu digerabile pe care nimeni nu mai sta sa le aprofundeze fiindca daca e vomitiv inseamna de obicei ca e bun. Nu e cazul lui Ryu Murakami, pe care am reusit sa il apreciez cu adevarat in decursul acestor 200 de pagini presarate cu felii de lamaie.  Ceea ce reuseste este remarcabil in ceea ce ma priveste, pentru ca pentru prima data nu sunt plictisita si complet neinteresata de descrieri nesfarsite de tripuri care de care mai exotice. Pentru prima oara, suisurile si coborisurile unei aventuri pe mescalina imi suscita suficient interesul incat sa imi provoace imagini mentale pe care sa nu le uit deindata ce inchid cartea.  Asemenea momente in alte descrieri pe care le-am citit par foarte exterioare, impinse pana la teribilism sau frustrate de incapacitatea de a reda in cuvintele naratorului ceea ce autorul insusi a simtit sau ar fi dorit sa simta pe vremea cand inca era un loser. (Scuze, nu m-am putut abtine) Nu de data asta.

Exista un fel de tipar pentru cartile de acest fel, un model mult prea bine cunoscut si exploatat, care spre marea mea surpriza functioneaza foarte bine in Albastru nemarginit, poate fiindca este una din primele carti care il abordeaza (1976). Ma refer la cadrul binecunoscut constituit de grupul de prieteni dezabuzati, societatea nepasatoare si parintii ingrijorati dar ignoranti care cultiva toate anxietatile unui narator ultrasensibil si inteligent, dependent de toate viciile existente si incapabil sa isi gaseasca un scop in viata. Actiunea nu duce catre nimic, stagneaza explorand toate fatetele universului periferic al exclusilor. Suna si este cunoscut, cititorul se implica identificandu-se foarte usor cu naratorul, fiindca el e cel mai inteligent personaj, in mod clar singurul capabil sa se exprime corect si sa mai aiba o bruma de principii, fericit ca acesta a supravietuit sa spuna povestea. Vorbesc atat de des de identificare fiindca pentru cititorul naiv, ca mine insami, consider ca este metoda cea mai sigura de a patrunde in universul unui roman si de a ramane impresionat sau entuziasmat de el. In plus, mi se pare ca jocul autorului cu capacitatea de identificare fata de un personaj este unul din cele mai interesante moduri de a bulversa cititorul, si asta se intampla si in Albastru nemarginit. Intre doua momente de empatie, ratiune si bun-simt, Ryu, personajul principal, nu are scrupule sa fie si instigatorul unor episoade oripilante pentru noi, oamenii bine crescuti si normali, care le parcurgem. Fiindca acum, sa nu ne pacalim, asta este intr-o mare majoritate publicul lui Ryu Murakami si asta este publicul tuturor scriitorilor contemporani. Toti junkie-ii intelectuali pe care i-am vazut citeau filosofie si poeti simbolisti, ca de altfel si personajele din Albastru nemarginit.

Nu imi place sa am o atitudine condescendenta vorbind despre carti, si simt ca sunt pe cale sa alunec in acest pacat, asa ca ma voi indrepta din nou catre ceea ce mi-a placut asa mult in roman, dincolo de lista foarte utila de medicamente pe as putea sa incerc sa mi le procur daca vreodata simt ca o duc prea bine. Motivul pentru care tiparul romanului cu drogati functioneaza asa de bine pentru mine aici, este fiindca este credibil si este credibil datorita minunatei limbi in care se exprima naratorul. Dupa cum spuneam, descrierile sunt de o poezie care uneori imi taia rasuflarea, iar anumite observatii lovesc din plin, sunt atat de perfecte si precise incat m-au lipit instantaneu de carte fix cand ma pregateam sa ma indepartez: “deja nu mai cresc in inaltime”, de exemplu. Episodul meu preferat si cred ca nu sunt singura, este cand Ryu si Lilly pleaca intr-o excursie cu masina noaptea si incepe furtuna, iar ei se gasesc intr-un camp de rosii, la marginea unei baze militare, unde decoleaza un avion cu reactie. Scena asta, luminata alternativ de fulgere, de lumina farurilor si de reflectoarele pistei bazei militare m-a facut sa ma hotarasc sa scriu despre carte si este foarte probabil cea care imi va ramane in minte de fiecare data cand ma voi gandi la Albastru nemarginit de acum si in pururi si in vecie. Asa ca acum iata fotografii cu fulgere.

Advertisements


Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s